O farama de Bolivia - O surpriza nemaipomenita Roxana

Explorarea unei micute parti a Boliviei in luna noiembrie a fost o surpriza foarte placuta!

Desi marturisesc ca am inceput cu stangul, intrucat sosirea in Copacabana, orasul de la granita cu Peru, nu a avut un impact tocmai favorabil asupra mea, incet-incet a inceput sa ma cucereasca.

Clasicul „a fost odata...” cu care incepe aceasta poveste este transferul din orasul peruan Puno spre Copacabana mai sus mentionata. Am fost alaturati unui grup de germani al carui ghid a fost extrem de dedicat, demn de admiratia tuturor! Din pacate, dimineata a fost una innorata, aducand si ceva ploaie, insa vremea si-a revenit destul de repede. Orasul Copacabana nu mi s-a parut chiar cea mai fermecatoare destinatie, fapt care mi-a lasat o prima impresie despre Bolivia destul de dezolanta si, in acelasi timp, gresita, dupa cum aveam sa ma conving ulterior.

Dupa ce am terminat, in sfarsit, cu toate formalitatile de trecere a granitei boliviene, am plecat cu totii, marele grup, spre centrul orasului pentru un scurt tur. Copacabana este un oras tipic lumii a treia, cu tot ce-i trebuie unuia care se respecta. Inclusiv tarabe cu bucati mari de carne expuse in aer liber in plin soare! Ceea ce este insa cu adevarat cuceritor este biserica orasului, celebra in primul rand pentru asa-numita Madonna Neagra. De fapt, despre ce este vorba? Aceasta madonna foarte speciala este sculptata dupa chipul si asemanarea unei femei localnice, avand trasaturile specifice acestui popor, inclusiv culoarea mai inchisa a pielii. A fost folosita in procesiuni dintotdeauna, fiind venerata si ingrijita cu mare minutiozitate. Din pacate, nu am putut vedea decat o replica fidela a acesteia, pentru protectia originalului.

Dupa dimineata petrecuta in primul oras bolivian cu care am facut cunostinta, am continuat drumul spre portul Lacului Titicaca, unde ne astepta catamaranul pentru turul catre Insula Soarelui. La bordul acestuia, fiecare grup avea masa proprie cu un fel de canapele micute, dar si un spatiu de lounge, mult mai confortabil.

Dupa o mica gustare, am ajuns si pe Insula Soarelui, una dintre insulele boliviene ale Lacului Titicaca. Ne-au intampinat mai intai de toate Treptele Inca, incadrate frumos de statuile lui Manco Capac si a lui Mama Ocllo, colorate strident. Nu a fost o placere acel urcus, cu atat mai mult cu cat eram la o altitudine de 4000 de metri, insa ce am gasit sus a meritat pe deplin efortul: un fel de gradina botanica luxurianta, cu o mare varietate de plante specifice locului si flori multicolore peste tot. Jos se vedea si lacul maret, mai albastru decat cerul senin, o adevarata desfatare! Am ajuns si la un mic staul de camelide ce isi luau masa in acel moment, avand si noi ocazia sa le hranim direct din mana noastra. Am gasit acolo si cateva vicuña care, in mod normal, traiesc in salbaticie spre deosebire de lame si alpaca, demult domesticite.

Am patruns apoi in Muzeul Ingropat, unde am cunoscut atat partea incasa, cat si cea de aymara ale insulei. Tot legat de aymara, aici am luat parte la o ceremonie sacra de purificare spirituala, oficiata de un saman local. Acesta avea un locsor al sau unde avea toate cele necesare unei ceremonii, asezate (probabil intr-o anume ordine sau ierarhie) frumos pe o masuta. Desigur, toate incantatiile au fost facute in dialect aymara.

La plecare, am fost imbarcati pe un vas traditional facut din totora (trestia locala), pastrand acelasi stil al barcilor stravechi, insa motorizata! De pe mare, am putut admira palatul incas Pilkokaina, ajungand apoi la catamaran, unde am servit si masa de pranz.

Am debarcat in portul bolivian Chúa, iar de acolo am continuat drumul spre La Paz, unde urma sa ne cazam. Ne-au insotit peisaje dominate de Lacul Titicaca, uneori innorat, alteori insorit, munti dezvaluind creste impunatoare ici si colo, orasul El Alto, important centru urban al Boliviei, insa nu tocmai „urban” pentru mine...

Dupa lasarea serii, am ajuns si in La Paz, care ne-a vrajit pe loc cu panorama de pe sosea, plina de luminite in diferite nuante de auriu, argintiu si albastrui, ce urcau spre cer, din ce in ce mai sus. Ghida a contribuit din plin la spectaculozitate (asta a facut-o si pe ea, intr-un fel, vraijtoare), sugerand sa tinem ochii inchisi pana la momentul potrivit, cand ne-a anuntat sa ii deschidem, fiind astfel intampinati de privelistea parca desprinsa din filme.

In ziua urmatoare, am parasit La Paz si traficul sau infernal, urmand drumul spre Tiwanaku, unul dintre cele mai importante vestigii ale culturii cu acelasi nume. Multe dintre constructiile sitului au fost in trecut vandalizate de conchistadorii spanioli in cautarile inversunate dupa aur si alte bogatii. Aici, ploaia nu ne-a mai crutat si a inceput sa isi trimita ropotele spre noi, din ce in ce mai intens. Recunosc ca asta a umbrit putin din farmecul vizitei...

Mai departe, ne-am continuat drumul spre Valea Lunii, o zona cu formatiuni argiloase aflate in vesnica modelare, ce dau impresia de peisaj selenar. Ghida povestea ca pana si Neil Armstrong a asemanat aceasta vale cu spatiul Lunii, in urma vederii unor fotografii. Este un loc deosebit, impresionant si un pic misterios, as indrazni sa spun. Timpul ne-a facut sa grabim pasul, parandu-mi putin rau ca nu am putut petrece mai mult timp aici.

Dupa-amiaza, am revenit in La Paz, insa, din cauza timpului insuficient si a traficului mai mult blocat, am vizitat numai Plaza Murillo sau Plaza de Armas, in centrul orasului. Pe langa cladirile administrative specifice unei „plaza de armas” sau piete infiintate de colonistii spanioli (insemnand minimum o catedrala, primarie, parc si, eventual, un palat al justitiei sau episcopal), piata era impanzita de sute de porumbei extrem de prietenosi. Tot ce trebuia sa faci era sa le dai seminte, iar ei te luau cu asalt din toate partile: palme, brate, cap, umeri, orice spatiu unde puteau poposi la o gustare! Dupa o distractie copioasa cu porumbeii, am facut o scurta incursiune intr-un magazin de suvenire, unde se gaseau si cateva accesorii indispensabile diferitelor tipuri de ritualuri: esente, plante cu diverse proprietati, ceaiuri, textile multicolore, bauturi alcoolice, tincturi, figurine reprezentand zeitati sau animale ce se spune ca ar atrage noroc, dragoste, bani, intelepciune, sanatate. Facandu-se seara, am revenit la hotel pentru cina si odihna. In dimineata urmatoare, am plecat din Bolivia pentru a relua periplul prin Peru.

Pe scurt, aici se incheie prima experienta boliviana traita intr-un coltisor al unei tari ce promite multe surprize placute vizitatorilor. In ceea ce ma priveste, raman inca o multime de locuri minunate, unice, inca nedescoperite in tarisoara in care socialismul lui Ché Guevara inca domneste.